Această felină în poziţie de capră, cu freza în ochi şi botic à la Elena Buzescu, idolul ei şi al întregului colectiv al clasei a XII-a X de la Liceul de fete Y din oraşul Z, ne-a sucit minţile!
Şi gîturile, că a trebuit să ne aplecăm niţel, să-i prindem privirea de fostă fiară sălbatică, domesticită prin traiul urban. S-a obişnuit, săraca, să-şi arunce hainele murdare la coşul de rufe, şi nu prin toţi boscheţii. S-a consolat să se machieze privindu-se în oglinda chinezească, cu ramă de plastic "blio", nu în ochiurile de baltă din pădure. Cu lustra nu prea s-a împăcat, aşa că i-a dat jos un abajur de sticlă şi l-a pitit într-un colţ al camerei.
Dar ce i-a plăcut la oraş a fost feshănu’, pe care practic poţi să ţi-l personalizezi cum vrea muşchiu’ tău, de la cizmele de muşama cu toc cui pînă la dresurile purtate pe sub pantalonii scurţi şi mărgelele înnodate la nivelul decolteului.
O întrebare totuşi: cum de nu crapă oglinda?
